5. „Icoana” salvatoare! – 18 Noiembrie 2023

Orice schimbare în viață comportă un stres. Funcție de factorul determinant, stresul poate fi mai mic sau mai mare. Rutina nu are stres, schimbarea însă produce stres. În domeniul spiritual, schimbarea înseamnă ceva serios, presupune un proces de adaptare la nou: de la om păcătos, la un om după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Fără schimbare însă, totul rămâne ca la început, fără nici o speranță, fără nici o șansă la mântuire. Dumnezeu ne provoacă la un singur lucru, și anume la schimbare. Așa că dragul meu, întâlnirea ta cu Isus Hristos în apa botezului, această „icoană” închipuitoare a mântuirii, a salvării, va fi acreditarea ta de a intra în corabia de salvare a realității prezenței Duhului Sfânt în viața ta. Este intrarea ta în legământul veșnic cu Dumnezeu – „El – Dumnezeu – ne-a și pecetluit și ne-a pus în inimă arvuna Duhului!” (2 Corinteni 1:22)


https://youtu.be/4XEZKw5eMCg